Buletin informativ
Scout News,
Iulie-August
1998, nr. 6
Cuprins:
Editorial:
Provocare la cercetasie
Am ajuns iarasi in fata calculatorului, dupa o pauza cam lunga, ce-i drept,
dar dupa straduinte si mai lungi de-a scorni un subiect pentru editorial.
Nu spun ca n-as avea ce sa scriu, deoarece teme sunt destule, dar de data
asta pur si simplu nu am chef de critici si alte judecati (si, cu atat
mai putin nu ma voi preface ca toate sunt bune si frumoase)... M-am saturat
sa trag de aproape toti cei din jurul meu sa faca si ei ceva, pentru ca
activitatea unui centru local nu poate fi sustinuta doar de cativa din
membrii lui. M-am saturat sa caut fel de fel de modalitati de-a ne organiza
mai bine, de-a ne rezolva problemele, de-a aduce "oile ratacite" inapoi
la turma... Si nu m-am saturat din cauza ca n-as vrea sa rezolv toate aceste
probleme, ci din simplul motiv ca nu am cu cine si nu stiu
pentru
cine s-o fac. Ma intreb - inca !- de ce nu se implica nimeni in activitatea
cercetaseasca, de ce aceiasi oameni fac aproape totul, de ce toti isi urmaresc,
chiar si aici, interesele... Ma uimeste capacitatea unora de-a se mobiliza,
implicarea si puterea de a-si realiza idealurile, dar ma lasa "cu gura
cascata" pasivitatea si dezinteresul altora si ce e mai rau, lipsa lor
de apreciere.
Si de ce sa nu recunoastem ca mai toate centrele locale ale ONCR se confrunta
cu aceste probleme?
Sincer, nu stiu cum am reusit sa ajungem atat de departe ca organizatie
de tineret, nu stiu ce (sau cine) ne-a ridicat atat de sus si cu ce pret.
In schimb, stiu ca nu e bine ce se intampla acum cu aceasta organizatie
(sau, mai bine zis, cu membrii ei), si sunt convinsa ca nu vom avea un
sfarsit prea stralucit daca ramanem pe drumul acesta. Nu am intentia ca
acest articol sa sune apocaliptic, dar pur si simplu nu avem cum. M-am
tot gandit la ce anume am putea sa facem pentru a transforma haosul care
sunt sigura ca domneste in mintea celor mai multi dintre cercetasi intr-o
imagine clara, care sa reflecte adevaratul spirit scout, cel care traieste
cu tine o viata si te face om, acel spirit scout pentru care merita cu
adevarat sa fii cercetas.
Si daca cercetasia la noi este intr-adevar o gloata in care cativa incearca
sa lamureasca spiritul scout, vorba lui Viorel Paraschiv, spune-ti-mi si
mie CUM vor reusi cativa oameni sa faca imposibilul? Eu cred ca e nevoie
de mai mult... Dar poate ca nu am dreptate, poate toate sunt doar o impresie
de-a mea, poate sunt subiectiva.
Daca aveti alte pareri sau solutii, sa-mi dati si mie de stire pana nu
e prea tarziu sa mai facem intr-adevar ceva.
Anonim
La
Multi Ani!
Nu stiu cum se simt copiii cand implinesc 3 ani, dar Centrul Local Oradea
o duce relativ "bine". 3 este o cifra rotunda si poate ca va asteptati
ca acest articol sa fie o prezentare a succeselor si esecurilor noastre
de pana acum, insa, desi acest lucru e necesar, nu-i gasesc aici si acum
locul...
Totusi, nu se poate sa nu scriu nimic despre acesti trei ani, asa ca voi
face un mic remember:
Acum trei ani si ceva, cativa oameni au realizat ca miscarea Scout este
o alternativa la educatia tinerilor si, fara a sta prea mult pe ganduri,
au infiintat C.L. Oradea al O.N.C.R. De atunci si pana in prezent, s-au
perindat o multime de oameni pe la noi. Unii au ramas, altii nu. Unii s-au
adaptat si au inteles cate ceva din aceasta miscare si din sensurile ei,
altii au plecat fara sa priveasca inapoi.
S-au organizat campuri si alte activitati, unele reusite si altele mai
putin...
Indiferent de faptul ca mai e mult pana unde vrem noi (si trebuie) sa ajungem,
un lucru e cert: de-a lungul acestor ani am fost o familie, o familie adevarata,
cu oi albe, dar si negre, cu bucurii, cu mici necazuri, pe care le-am cunoscut
cu totii, cu multa prietenie si distractie. Am incercat sa fim solidari
si am reusit in mare parte. Am cunoscut adevarata responsabilitate si am
vazut ce inseamna sa crezi in ceva, sa-ti mobilizezi toate fortele pentru
a-ti atinge scopul, un scop care te va rasplati apoi prin insasi implinirea
lui. Nu e nevoie de alta rasplata poate decat sa vezi ca exista in jurul
tau oameni pe care te poti baza, ca ai preteni care iti sar in ajutor la
nevoie, asa cum si tu o faci ori de cate ori e necesar. Prietenia este
rara si cred ca am simtit cu totii acest lucru pana acum...
Desi in ultimul timp acest sentiment al apartenentei la mica noastra familie
s-a diluat pentru o parte dintre noi -din motive mai mult sau mai putin
obiective-, cred ca avem datoria sa mergem mai departe si sa trecem peste
neajunsuri. Acest lucru nu se poate insa realiza decat daca noi vrem.
Dupa atata timp, am ajuns la o concluzie pe care v-o impartasesc acum si
voua: Fiecare are ceva de oferit acestei miscari, si fiecare are ceva
de primit de la ea.
C.L. Oradea are nevoie de tine, cititorule! Ofera un strop din timpul,
energia si resursele tale celor din jurul tau si cu siguranta vei primi
ceva in schimb, fie ca te astepti sau nu la asta, fie ca o faci sau nu
in acest scop.
"La multi ani!" si sa cresti mare, C.L. Oradea!
Paul Iacobas
Debut
editorial: S-a nascut un "mic atlas"
Ideea acestei publicatii a aparut in timpul desfasurarii proiectului de
educatie ecologica "Azi incepe restul vietii tale", desfasurat in primavara
acestui an. Numeroasele iesiri in natura pe care le-am facut cu grupul
de copii care au participat la acest proiect le-au starnit acestora
curiozitatea pentru multe aspecte dintre cele vazute si auzite. M-am bucurat
mult cand am constatat ca incepe sa-i preocupe vegetatia forestiera. Erau
foarte incantati cand descopeream o specie noua. Incercau chiar sa invete
denumiri si criterii de determinare a plantelor. Acest interes venea si
din partea profesorilor care ne insoteau. Am hotarat atunci sa concepem
un mic determinator, pe baza de frunze, al principalelor specii de arbori
si arbusti din tara noastra. Am adunat materialul necesar, am obtinut o
finantare de la D.J.T.S. Bihor, si, cu sprijinul catorva colegi care se
simt si carora le multumesc, am realizat aceasta mica brosura.
Ea se prezinta sub forma unui "mic atlas", are 20 pagini color, format
A5, plus copertele. Prezinta fotografii cu frunze a 40 de specii de arbori
si arbusti dintre cei mai frecvent intalniti in padurile si parcurile noastre.
Alaturi de fotografii se afla desenul frunzei si cateva cuvinte privind
caracteristicile fiecarei specii: diametru, inaltime, raspandire, origine.
Desi gandita ca o carte usoara, cu priza la copii, aceasta brosura este
un bun determinator al speciilor pe care le include.
Prima editie a fost o editie cu tiraj mic si costisitor, insa cu ajutorul
ei dorim sa adunam fonduri pentru o a doua editie, mult mai mare. Avem
toata convingerea ca aceasta editie urmatoare va aparea in toamna acestui
an.
Daca sunteti interesati de un astfel
de determinator, scrieti-ne pentru amanunte.
Coordonator proiect,
autor
Marius Cionca
O
zi de viata intr-un camp: Capalnas '98
Conceput in ideea "prietenie fara frontiere", campul s-a desfasurat in
perioada 22-30 iulie, avand peste 70 de participanti, printre care si noi,
3 oradeni. Si cu toate ca reprezentantii celorlalte centre locale participante
au venit in grupuri de 10 pana la 20 de persoane care, bineinteles, se
cunosteau intre ele, nu pot spune ca am fost "izolati".
Dimpotriva! Am avut parte de o atmosfera nemaipomenita in camp. Adica ce
se poate compara cu o plimbare cu caiacul pe lac, dimineata, cand totul
e atat de tacut, incat ai impresia ca intreaga natura mai doarme inca?
(imi permit sa descriu totul astfel, dar asta facand abstractie de localnicii
pescari care se incapatanau sa sustina ca lacul este doar al lor si ca
noi nu avem nici un drept sa ne plimbam cu barcile -sau alte "minunatii"-
pe el)...
Ce care s-au stresat (probabil) sa organizeze acest camp au fost
membrii ai centrelor locale Nadlac si Giurgiu si va asigur ca au facut
treaba buna!
De cum am ajuns in camp, am fost impartiti in 4 subcampuri, fiecare cu
cate o culoare guvernanta: gri, rosu, albastru si roz. Aceste subcampuri,
in afara atelierelor, se intalneau pentru discutii de 2-3 ori pe zi...
In fiecare subcamp am avut alaturi de noi cativa copii de la orfelinat.
Campul a fost foarte bine dotat, asa incat n-a prea fost nevoie de constructii
de camp, lucru favorabil pentru noi, in majoritate membri "proaspeti" ai
organizatiei. Totusi, am invatat sa le facem si pe acestea.
Iata cam care era activitatea tuturor intr-o zi oarecare:
| 7.00 |
trezirea;
se facea printr-o metoda foarte eficienta: lovirea a doua capace de oala
unul de altul, asa incat sa scoata un zgomot cat mai puternic |
| 7.30 |
inviorarea;
aici ne taram, intr-o incercare mereu nereusita de-a alerga in urma lui
Nicu (din Seini) in jurul campului |
| 8.00 |
micul dejun |
| 9.00 |
ateliere;
acestea cuprindeau diferite activitati, de la constructii de camp, noduri,
prim ajutor si pana la canotaj (in cele din urma favoritul nostru) |
| 12.00 |
masa de pranz |
| 13.00 |
siesta |
| 14.00 |
plecarea in
hike (care dura 24 h); se facea pe subcampuri, deci cine nu participa la
hike, lua parte la atelierul de dupa-amiaza. In general, traseele de hike
au fost usoare.Ceea ce ne-a creat mai multe probleme au fost tantarii,
si asta pe durata intregului camp. De fapt, adevarata noastra supravietuire
a fost parcurgerea acestor trasee cu nenumarate haite de tantari pe urmele
noastre, imbracati cat mai gros posibil pe cand afara erau cca 30 de grade... |
| 18.00 |
intalnirea
staff-ului |
| 19.00 |
evaluare pe
subcampuri |
| 20.00 |
cina |
| 21.00 |
coborarea
steagului, pregatirea animatiei, una dintre cele mai distractive parti
ale zilei... |
Si ca sa vedeti ca ne-am facut si noi datoria de cercetasi, va mai
informez si despre obligatiile pe subcampuri: ajutor la bucatarie, pastrarea
curateniei, scrierea unui jurnal de camp, etc. Am avut insa noroc, trebuie
sa recunosc, cu bucatareasa noastra si cu toate dotarile din camp, care
nu ne-au solicitat prea mult priceperea in domeniu...
In ciuda micilor probleme cu care ne-am confruntat (of, tantarii!) in aceste
8 zile, campul ne-a lasat o impresie foarte buna. Am ajuns acasa parca
fara sa stim, avand impresia ca inca mai eram in camp, ca nu se sfarsise
totul... Nu stiu daca toti simt asa cand se incheie un camp, dar pentru
noi era o senzatie noua. Inca mai speram ca poate se va intampla o minune
care ne va duce inapoi!...
Dar n-a fost sa fie... Si chiar si acum, cand scriu acest articol,
in ultimele zile de vacanta, mai sper ca poate intr-o dimineata am sa ma
trezesc din nou la Capalnas.
Alina Negrutiu
Padis
2000 - Etapa 1998 (I)
Campul traditional al Centrului nostru Local, si poate cea mai cunoscuta
actiune a noastra de pana acum, "Padis 2000", editia din acest an, s-a
desfasurat in perioada 25-30 iulie.
Spre deosebire de anii trecuti, cand organizam campuri stabile, cu un numar
relativ mare de participanti, anul acesta am vrut un camp itinerant, un
"tur de forta" in Muntii Apuseni, care sa dezvaluie participantilor si
alte fete ale muntilor nostri. Traseul pe care ni l-am propus este un circuit
cu o lungime totala de aproximativ 200 km. Ne-am impartit in 2 echipe,
pornind din acelasi punct in sensuri diferite. Urma sa ne intalnim dupa
5 zile, la mijlocul traseului, iar in final, in a zecea zi, in punctul
de plecare.
Totul a decurs conform planului doar in primele 3 zile, dupa care a inceput
ploaia...Desi erau doar averse, erau suficient de abundente pentru a ne
reduce la limita siguranta pe traseu. Astfel, in ziua a patra, una din
echipe urma sa parcurga Cheile Somesului Cald, chei deosebit de salbatice
si periculoase, chiar in conditii atmosferice favorabile. In conditii de
ploaie, cu atat mai mult, intrarea in aceste chei implica un mare risc,
pe care nu ni l-am permis. Si ca sa fie tacamul complet, in seara aceleiasi
zile am fost surprinsi de o furtuna cu descarcari electrice, deosebit de
violenta, localnicii afirmand ca nu mai traisera asa ceva pana atunci.
In dimineata zilei a cincea, Padisul era acoperit de o ceata deasa, aerul
era umed, burnita fin, totul traia sub imperiul unei atmosfere nesigure
si-al unei naturi tulburata de ceea ce-i fusese dat sa indure in seara
dinainte (ca sa nu mai vorbim de oameni...). In ziua aceea ne astepta un
traseu de 25 km., din care 12 erau de creasta! Fiind cu moralul aproape
la pamant, luand in considerare faptul ca hainele ne erau ude, potecile
erau innoroiate, pasunile se transformasera, peste noapte, in mlastini,
iar traseul nostru trecea prin astfel de locuri, culminand cu o parte de
gol alpin, cu poteci pe alocuri nedefinite, marcaje rare si fiind constienti
ca, in cazul in care ne-ar fi surprins o furtuna in creasta, nu am fi avut
unde sa ne adapostim, am hotarat la nivelul echipei sa ne oprim aici. Riscul
de-a pleca era prea mare, mai mare decat dorinta noastra de-a continua.
Cu toate astea, doi voluntari care au mai trait situatii asemanatoare si
care stiau ce-i asteapta au pornit spre Stana de Vale, loc in care ar fi
urmat sa ne intalnim, cu totii, prietenii din cealalta echipa. Aceasta
s-a lasat inexplicabil de mult anuntata, iar cei doi s-au intors, in aceeasi
zi, in Padis. Cu aceasta, multasteptatul nostru camp luase sfarsit. Am
aflat ulterior ca ceilalti au ajuns in Stana de Vale dupa cateva ore de
la plecarea noastra de acolo, au gasit mesajele noastre si s-au intors
acasa.
Cred ca aceasta este cea mai mare nereusita a noastra de pana acum. Nu
cred ca vina este a mea pentru cele intamplate; am pus sanatatea si siguranta
participantilor pe primul plan. Ma bucur ca ne-am intors sanatosi si capabili
sa incercam, cu orice alta ocazie, sa continuam ce am inceput.
Coordonator proiect,
Marius Cionca.
Padis
2000 - Etapa 1998 (II)
In acest an "Padis 2000" a fost un camp mobil in care doua echipe au parcurs
un circuit turistic in dublu sens cu scopul de a-l descrie in pliant.
A doua echipa formata din 10 cercetasi din Sinaia, Bucuresti si Oradea
a parcurs in 5 zile traseul: Groapa Ruginoasa, Scarisoara, Lacul Belis,
Varful Vladeasa, Stana de Vale.
Desi numarul destul de mare al participantilor si faptul ca unii dintr
noi ne intalniseram atunci pentru prima oara ne-a creat cateva mici probleme
de cristalizare a echipei, dupa prima zi se putea spune ca ne cunosteam
destul de bine pentru a parcurge impreuna acest traseu.
Totul a decurs normal, poate prea normal, Zeita Fortuna fiindu-ne tot timpul
aproape, ajutandu-ne cu vreme buna sau cu diferite mijloace de transport
de la carute si pana la autobuze, camioane atunci cand aveam de parcurs
zeci de km de sosea.
Din pacate vremea proasta pe care cealalta echipa a intampinat-o si intarziarea
noastra la intalnirea din Stana de Vale au obligat coordonatorii proiectului
sa-l intrerupa. Oricum pentru noi a fost o experienta inedita si asta nu
numai datorita frumusetii caracteristice a Apusenilor cat si datorita modului
in care a functionat echipa.
Paul Iacobas
EcoScout
"Amplasat pe apa Gradistii, la sud de larga si manoasa vale a Muresului,
complexul de cetati si asezari dacice din Muntii Orastiei a constituit
nucleul statului dac din perioada lui Burebista si pana la cucerirea romana,
fiind totodata cea mai inalta expresie a dezvoltarii culturii materiale
daco-getice din sec. II i.Ch.-I d.Ch."
Undeva, in mijlocul acestei insule de civilizatie antica, ne-am "amplasat"
si noi, un grup de cca 80 cercetasi romani si francezi, binecunoscutul
camp... Era o zi superba, 5 august, o zi insorita, cu un cer albastru,
tulburat putin de niste nori demni de ignorat.
Am ajuns destul de tarziu la locul nostru de camp, ce-i drept, dar drumul
a fost un bun inlocuitor al jocurilor de cunoastere care ar fi trebuit
sa deschida programul, si la fel a fost si noaptea pe care am petrecut-o,
inainte de plecare, la Deva. Cand am purces la aranjarea campului, ne cunosteam
deja relativ toti intre noi. Din pacate, norii de care va povesteam mai
sus se transformasera deja intr-o adevarata patura intunecata care se indrepta
direct spre noi, asa ca am fost nevoiti sa ne montam cat mai repede corturile
si sa stam la adapost. Nu peste mult timp insa ne-am trezit cu un torent
care siroia de-a dreptul printre corturile noastre, iar paraul aflat de
cealalta parte a drumului ameninta sa ne inunde cu o apa care rascolise
deja toate nisipurile fine si sclipitoare de Orastie.
Pe noi insa toate acestea nu ne-au intimidat! Baietilor nu le-a trebuit
prea mult pana sa porneasca un meci de fotbal prin baltoacele de fata,
si intr-un timp la fel de scurt s-au hotarit sa-l intrerupa pentru a "construi",
alaturi de noi, fetele, un baraj menit sa opreasca (sau sa atenueze macar)
viitura care se apropia.
Asa a inceput campul pe care l-am asteptat -sunt convinsa- atat de mult,
deopotriva romani si francezi. Din fericire, dupa cate am indurat vara
aceasta de la Mama Natura, s-a indurat si ea de noi si ne-a ajutat cu o
vreme deosebit de frumoasa in tot restul zilelor petrecute la Gradistea
de Munte.
In urmatoarele zile ne-am straduit din rasputeri sa recuperam tot timpul
pierdut si am muncit din greu la amenajarea campului. Ni l-am dotat cu
o masa uriasa (si foarte stabila!), un lavoir, bancute pentru foc, un uscator
de haine, vetre de foc suspendate si nelipsitul catarg, centrul micului
nostru univers de aproape 2 saptamani.
In cele din urma asezati "la casele noastre", ne-am lasat pe mana staff-ului,
care ne pregatise un program pe care de-abia in final l-am apreciat la
adevarata lui valoare.
E usor sa spui: "E usor sa fii in staff!", dar e la fel de usor, cand ajungi
in staff, sa spui: "E usor sa fii participant!"...
Daca as putea sa scriu zeci de pagini numai povestind in ce a constat programul
acestui camp, as putea sa le umplu pe nerasuflate, dar, din pacate, va
trebui sa fac vraji si sa micsorez totul cat mai mult!
In 10 din cele 11 zile cat a durat campul, am invatat, prin jocuri, exercitii,
cantece, poezii, scenete, trasee, munca in echipa, discutii sau mima, prin
desene, colaje, machiaje, sport, spiritualitate, igiena, muzica, jonglerii,
acrobatie, dans, istorie, gastronomie si tot ce presupune ea, comunicare,
ce inseamna sa fii cercetas.
Am invatat ca e nevoie de mult mai mult decat doar prezenta fizica. E nevoie
si de implicare, de rabdare, de toleranta, de incredere, de ajutor, de
bun simt si de credinta, de veselie, de calm, de o mana intinsa celui de
langa tine, de "Te rog frumos" si "Multumesc", spuse in oricare limba a
Terrei, dar spuse cu generozitate, si nu cu ura.
Si imi place sa cred ca si participantii la acest camp care nu erau cercetasi
de mult timp, au inteles mare parte din acest mesaj. Pana sa reuseasca
sa-l si aplice va mai trece mult timp (un alt lucru important pe care l-am
invatat aici), si asta nu va veni de la sine, dar un prim pas a fost facut
si sper ca incurajarile nu vor intarzia sa apara, la fel ca si rezultatele,
in cazul unei evolutii bune...
Am fost invatati, dar am invatat la randul nostru. In cea de-a 11-a zi
(fireste, nu ultima), fiecare membru al staff-ului a devenit seful unei
echipe, iar sefii echipelor au format noul staff. Presupun ca a fost o
experienta foarte interesanta si probabil ca ea ar trebui repetata si in
alte campuri. In orice caz, ai ce invata din ea, chiar si ca simplu participant...
Nu stiu ce au aratat evaluarile finale, dar sunt convinsa ca cei mai multi
au fost multumiti de acest camp. Cu toate ca a trebuit sa comunicam in
"limbi straine", in final ne-am despartit ca si cum ne-am fi cunoscut
de-o viata, dar de-abia atunci am realizat cat de mult le trebuie
oamenilor sa se cunoasca, ce drum lung este prietenia si cat de putin facuseram
noi din acest drum... Am ramas totusi cred, fiecare, in adancul inimii,
cu speranta ca ne vom reintalni cu acesti cercetasi francezi de la care
mai avem atatea de invatat si pe care am mai putea sa-i invatam atat de
multe.
Si daca totul a inceput in romana, de ce sa nu se sfarseasca in franceza?
"Meme si le visage de l'amour
est defigure au point de n'etre souvent reduit qu'a un simple plaisir des
sens,
tout est fait por que l'homme ne
prenne pas ses responsabilites et que la justice semble avoir perdu son
coeur,
l'essentiel est a decouvrir chaque
jour et que l'on soit oblige de le defendre afin qu'il ne meure pas,
les espaces de silence et de paix
sont envahis par le bruit et l'agitation a tel point qu'il devient difficile
de s'habiter soi-meme,
la liberte d'aimer le beau, le vrai
et le bien doit se payer tres cher, toute sorte de masques cachent notre
peur de la verite,
on ne sait pas comment sortir du
malaise de l'absurde et que l'on ait perdu le gout de vivre,
tout est recupere et les mots deviennent
trop courts pour dire ce que l'on porte au fond de soi-meme...
Peut-etre y a-t-il encore quelque
chemin a decouvrir, une chance a saisir, une lumiere quelque part, une
Terre
A Aimer?"
Ioana Lucaciu
La
mare, la soare, la Navodari...
Intre 25 si 30 august s-a desfasurat, pe litoralul Marii Negre, un stagiu
de initiere si formare Scout. Actiunea, organizata de Centrul Local Giurgiu,
s-a bucurat de participarea unui numar de 24 cercetasi si aspiranti din
6 parti ale tarii: Giurgiu, Valcea, Targu Mures, Craiova, Nadlac si Oradea.
Grupul, desi eterogen din punctul de vedere al varstei participantilor
si al vechimii lor in organizatie, datorita unei foarte bune organizari,
a trait aceste zile intr-o atmosfera de camp cercetasesc, de "familie",
atmosfera intalnita doar in actiunile reusite.
Programul a fost conceput in asa maniera incat sa dea ocazia participantilor
sa se bucure atat de marea care se afla la doi pasi, de soarele care n-a
fost deloc zgarcit, cat si de orele de teorie si practica prin care multi
dintre noi am luat penru prima oara contact cu ceea ce sta in spatele unei
actiuni organizate, patrunzand oarecum in tainele vietii asociative. Nu
au lipsit jocurile, care incheiau fiecare zi cu o buna dispozitie datatoare
de energie pentru ziua ce urma. Am remarcat, de asemenea, buna implicare
personala si dorinta fiecaruia de-a se integra in grup.
Cei doi cercetasi oradeni care au participat la acest stagiu s-au intors
acasa tristi, pentru ca zilele de la Navodari au trecut prea repede, dar
totusi multumiti de ceea ce au facut si au invatat in acele zile.
Multumim C.L. Giurgiu pentru invitatie si speram intr-o cat mai buna colaborare
cu toti cei care gandesc si actioneaza cercetaseste.
Marius Cionca
Pagina creata de Gabriel
Erzse.
Pagina actualizata in data
de 10 Ianuarie 1999.
© 1999 Liceul "Emanuil
Gojdu", Oradea.
